
Dezvoltarea bebelusului in timpul sarcinii
Dezvoltarea cognitiva inseamna dezvoltarea capacitatii de a gandi si de a intelege si presupune abilitati de a percepe, de a procesa informatii, de a folosi limbajul, de a opera cu concepte. Creierul este principalul organ implicat in dezvoltarea cognitiva.
Dezvoltarea creierului si dezvoltarea cognitiva incep in uter: incepand cu a 4-a luna de sarcina, cei mai multi neuroni sunt formati si vor continua sa supravietuiasca pana spre finalul vietii.
Inainte de nastere, copilul este deja inteligent si invata, contrar convingerii comune, conform careia: “Copilul este mic, nu stie, nu intelege”.
De asemenea, inainte de a se naste, copiii sunt activi, reactioneaza la stimuli si, incepand cu varsta de 6 luni sau poate chiar mai devreme, au o viata emotionala.
Abilitatile emotionale si sociale sunt primele care se dezvolta pentru ca ele au legatura cu supravietuirea. Acestea sunt fundamentul dezvoltarii cognitive. Nu putem invata nimic fara ajutorul celorlalti si fara reciprocitate.
Tot ce gandeste si ce simte mama - siguranta, liniste, teama, furie - genereaza substante chimice care influenteaza viata emotionala a copilului.
Pentru a sustine dezvoltarea armonioasa a copilului in timpul sarcinii si pentru a facilita preferinte viitoare sanatoase, parintii ar trebui:
- Sa aiba o alimentatie sanatoasa;
- Sa mentina un nivel al stresului cat mai scazut;
- Sa fie activi, cu ajutorul unor exercitii fizice adaptate nevoilor lor;
- Sa ii transmita bebelusului dragoste si ganduri pozitive.
Pareri
5
Note
-
5
-
4
-
3
-
2
-
1
Articole similare

Toate raspunsurile despre cand se anunta sarcina la locul de munca
Ti-a fost foarte usor sa impartasesti celor dragi, familiei si prietenilor apropiati, bucuria ca esti insarcinata.
5 minute citit

Saptamana 40 de sarcina
Este timpul! Daca nu a facut-o deja, bebelusul tau va sosi in urmatoarele zile. Daca nu iese afara voluntar, doctorul tau ii va da un mic impuls. Apoi vei fi mama, in sfarsit!
2 minute citit

Saptamana 3 de sarcina
Esti abia la inceputul calatoriei. Nu poti observa nimic deocamdata, dar asta nu inseamna ca nu se intampla multe intre timp.
3 minute citit

Saptamana 4 de sarcina
Aproape o luna deja! Saptamana aceasta se intampla multe in interiorul tau.
3 minute citit

Relatiile sexuale in timpul sarcinii
Sarcina este o perioada care aduce cu sine numeroase dileme legate inclusiv de viata erotica a celor doi parteneri Intrebarea Este bine sa faci sex in timpul sarcinii? est
5 minute citit

Simptome sarcina - 15 semne semne ca esti insarcinata
In cazul in care te intrebi daca ai ramas insarcinata, articolul acesta te va ajuta sa ajungi cu un pas mai aproape de adevar, pana la momentul cand faci testul de sarcina sau sa ajungi la medicul
8 minute citit

Din nou acasa: Oare cum o sa ma descurc?
"Abia astept sa-mi aduc bebelusul acasa, dar am atat de multe intrebari...Oare voi fi o mama buna? Oare cum o sa ma descurc cu toate, cumparaturi, curatenie si copil?
4 minute citit

Ce trebuie sa stii ca proaspat parinte?
Doar ce-am aflat ca sunt insarcinata: Doamne ce moment superb, de bucurie ... dar am de asemenea atat de multe intrebari. Oare sunt pregatita sa devin mamica? Vom fi parinti buni?
4 minute citit

Etapele nasterii naturale
Dupa noua luni de asteptare, aducerea pe lume a celui mic va reprezenta o zi memorabila.
3 minute citit

Vitamine prenatale - Calciul si vitamina D in timpul sarcinii
In timpul sarcinii, este esential sa fii mai atenta decat de obicei la alimentatie, pentru ca aceasta iti influenteaza starea de sanatate si, totodata, joaca un rol important in dezvoltarea armonio
5 minute citit

Metode de nastere - ce sa stii despre ele?
Aducerea pe lume a unui bebelus este un act natural, dar sunt si multi oameni pe care ii cunosc si in cazul carora, lucrurile nu au decurs cum ar fi trebuit!
3 minute citit

Trateaza rapid simptomele sarcinii
Sarcina: se spune ca este o perioada de bucurie deplina, dar de ce oare nu spune nimeni nimic despre aceste probleme minore de sanatate? Starea de greata, constipatia, crampele etc.
4 minute citit

Sarcina poate face o combinatie perfecta cu activitatea fizica!
Nu exista absolut niciun motiv pentru care sa opresti activitatea fizica in timpul sarcinii! Ba chiar dimpotriva: se recomanda sportul in mod adecvat. Ce activitati fizice as putea face?
3 minute citit

Temperatura si umiditatea ideale in camera copilului
Mentinerea unor conditii optime de temperatura si umiditate in camera copilului este cruciala pentru sanatatea si confortul acestuia.
2 minute citit

Neplacerile din timpul sarcinii si solutiile pentru o dieta adecvata
Sarcina este emotionanta, antrenanta si total diferita pentru fiecare femeie.
5 minute citit

Alimentatia in timpul sarcinii si alaptarii
Ar trebui sa incepi sa iti schimbi obiceiurile alimentare pentru bebelusul tau din momentul in care afli ca esti insarcinata.
6 minute citit

Te pregătești să alăptezi? Iată măsuri utile înainte, în timpul și după naștere!
Dupa cum bine stii, laptele matern este alimentul perfect pentru bebelusul tau in primele sase luni de viata si chiar si dupa ce introduci si alte alimente.
6 minute citit

Avantajele alaptarii
Este posibil sa fi observat modificari la nivelul sanilor chiar inainte ca bebelusul sa isi faca aparitia, ceea ce inseamna ca organismul tau se pregateste de alaptare.
3 minute citit

Cum se dezvolta bebelusul in timpul sarcinii?
Sarcina este o perioada captivanta, plina de schimbari si sperante; copilul creste de la o luna la alta, pregatindu-se sa se iveasca in aceasta lume, astfel ca, in aproximativ 40 de saptamani, va f
3 minute citit